Fosta Flotaţie a UP Săsar
Un tablou sinistru plin de „placere carnala” si praf
Nu stiu câti dintre locuitorii Baii Mari au pasit vreodata in incinta
Flotatiei Centrale si aici ma refer in special la perioada de dupa
oprirea activitatilor specifice. Inca de la poarta te ia cu fiori… Gratiile
ruginite, poarta de fier blocata si zecile de ferestre sparte, rugina si
mizeria, bucatile de fier vechi pregatite “de plecare” sunt numai cateva
din „ingredientele” cu care te intâmpina fostul colos al REMIN Baia
Mare.
La poarta nu e nimeni. Poate nici nu trebuie. Trebuie sa intre cine,
când si unde vrea. Cladirile sunt sinistre. Alfred Hitchcock, celebrul
regizor de filme horror, care, de l-am invita intr-o vizita ar fi cu
siguranta incântat de decorul pe care cladirea cu imprejurimile il ofera.
Doar actorii lipsesc… cu desavârsire. In aschimb, picaturile de culoare
rosiatica, apa cu rugina, te bat pe umar de indata ce pasesti pe
teritoriul lor. Te atentioneaza parca despre ceea ce urmeaza sa vezi.
Nu mi-e frica. Am mai fost in cladirile abandonate ale REMIN
Maramures. Cele de la Baiut, Nistru sau Baia Borsa sunt la fel de
sinistre. Intru. Ma intâmpina un miros greu, intepator amestecat cu
praf extrem de fin. Cea mai mica adiere de vânt sau cel mai slab
curent de aer creeaza mici vârtejuri rosii. Noroiul gri, de pe fosta
podea a Flotatiei, seamana mai mult cu o pasta ciudata ce se lipeste
de incaltamitea ta.
„Ce faci copile? Sapi dupa bile?”
Ies din uriasa sala de preparare, dar nu pe usa, ci printr-o gaura din
perete. Aici, pe un stativ mare de beton, o punga de nailon plina cu
bile rugite, pare abandonata ori uitata acolo de zeci de ani. Lânga ea,
in noroi vad o lopata improvizata dintr-un par, o bucata de tabla si
multa sârma. Zaresc apoi o alta punga, transparenta de data asta. Are
in ea o „feliata”, ceapa si ceva invelit in folie de aluminiu. Nu inteleg.
Nu trec nici zece secunde si aud un sunet infundat. O izbitura. Ma
indrept spre locul de unde a venit sunetul. E un biet „bastinas” ce
sapa in pamânt. „Caut bile de fier. Sunt mici si grele. Daca adun cam
40-50 pe zi sunt multumit. Lucrez si cu acte, nu numai aici. Dar mi-
am luat concediu si mai fac un ban in plus. Portarul asta insa ne
jegmaneste. Ne ia bani de parca am sapa dupa aur” imi marturiseste
tânarul „cautator de bile”. Mai ies odata dintre cladiri, in curtea
principala a Flotatiei. Nici urma de paznic. Nimeni cu care sa schimbi
o vorba, o privire, un gest…
Meseria-i bratara… ruginta
Aflu apoi ca desi se pricepe bine si este apreciat la locul munca este
nevoit sa recurga cam des la acest mod de a-si rotunji veniturile. Imi
spune ca ii iese cam de 700 de lei in doua saptamâni, având in
vedere ca pretului unui kilogram de fier vechi este de 60 de bani.
Pantofii, pantalonii si camasa sunt pline de noroi. Nici basca albastra
de blugi nu este mai curata. Asta insa nu conteaza. La 14 milioane pe
luna… nu e mare lucru. Isi innoieste „garderoba de lucru” dintr-un
second-hand cu doar câteva zeci lei. „Investitia” merita. Privind spre
poarta dinspre strada Victoriei observ cum o caruta cu „bastibnasi” da
târcoale institutiei abandonate. Nu ar fi de mirare sa vina si ei la
„cules de bile”. Din cealalta parte, de pe Independentei, cladirile fata
mutilata Flotatiei Centarle e mascata de cei câtiva copaci de pe
trotuar. Panoul pe care scrie cu litere de-o schioapa „FOR SALE” nu
intereseaza pe mai nimeni. „Cine sa cumpere bomba asta? Poate daca
vine unu sa o demoleze si sa faca un supermarket…” zice un barbat.
Pe sub poarta, aflu de la un trecator suspect de bine informat, mai
intra iubaretii don’soarelor de pe varianta. Locul e ideal pentru un
„cuibusor de nebunii” al celor ce cauta placerile ieftine de pe
Independentei. Acum, acolo unde era cândva inima muncitoreasca a
judetului Maramures acum se petrec orgii sexuale si se sapa dupa fier,
vechi iar rugina si paragina rod incet dar sigur infrastructura…
Justiţia LOR… legea nimănui!
Baia Mare, ce-ai cu tinerii talentaţi?
Zvonul că o echipă de fotbal de peste ocean “a descoperit” în Baia Mare doi puşti super talentaţi mi-a dat de gândit. Unul din aceşti doi copii, vine dintr-o familie decentă cu venituri modeste iar celălalt dintr-una extrem de săracă. Ãsta micu’, avea zile când mânca o pungă de chipsuri, înainte de antrenament ca să aibă putere. Atat. Fotbalul e viaţa lui. Nu are mamă, iar tatăl e mai mult plecat. Clubul american le va plăti de acum toate cheltuielile, iar odată cu împlinirea vârstei legale va fi tranferat la clubul de peste ocean. Am aflat apoi “GREUTÃŢILE” pe care România le aruncă în spatele unui astfel de copil: un sistem ticăloşit (şi nu mi-e teamă să o afirm) de promovare a puştilor talentaţi, criteriul principal fiind “bugetului lu’ tata”. Au de muncit în condiţiile în care dotările sunt defectuoase, internatele puţine şi proaste, cluburile fără finanţare de la stat, etc. Dacă însă tânărul are talent şi “prinde ” o echipă mare… STATUL ia… fără să fi dat fel de fel de impozite şi taxe! Cu nesimţire, culege de unde nu a semănat. Atunci, mă mai întreb: Ce mai staţi pe-aici copii? Plecaţi unde valoarea vă este preţuită. Lăsaţi aici, la echipele locale, fitzoşii, tatuaţii, şmecheraşii, copiii de bani gata (a lu tăticu politician, bişniţar ori directoraş).
Viaţa unui astfel tânăr talentat seamănă enorm de mult cu un meci de fotbal. Probabil cel mai important lucru, care le conturează viaţa încă din cele fragede zile este “echipa”: anturajul, familia, şcoala. Am multe exemple cu care să vă demonstrez, însă sunt sigur că fiecare le are pe ale sale. Băiatul unui fost demnitar maramureşean şi băiatul unui ţăran anonim din Firiza au avut trasee de viaţă realtiv asemănătoare, până unul dintre ei a schimbat “echipa”. Tata a ajuns parlamentar, apoi ministru… Băiatul (deştept ce-i drept) a ajus să stidieze la cele mai prestigioase şcoli şi apoi universităţi din Europa şi SUA. Burse peste burse în cele mai căutate centre universitare… etc. Acum este consilierul unui ministru prin nu ştiu ce ţară africana. Fiul ţăranului (şi ăsta deştept) din Firiza… a rămas ţăran ca tat-so! Asta e dieferenţa dintre “echipe”, care duce inevitabil la diferenţa între “jucători”. Apoi pentru un tânăr între 13-17 ani care îşi conturează personalitatea şi caracterul în acea perioadă este extrem de important şi aportul unui “antrenor”. Un mentor. Acesta va influenţa decisiv modul de gândire şi de abordare a vieţii. Dacă în acestă perioadă tânărul este scăpat din frâie, este în proporţie de 75% pierdut. În procesul de formare al oricărui tânăr o foarte mare influenţă o are educaţia. La noi, din păcate, educaţia este semi-falimentară.
Deşi evoluţia unui tânăr ar trebui să pornească de la educaţia primită în familie ea adesea porneşte de la televizor. De la aşa zisele seriale gen “Monica şi Irinel”, “ELODIA”, etc. care distrug tot ce înseamnă bune moravuri, maniere ori bun-simţ şi care sfidează educaţia la manele, la bautura excesivă sau droguri (in cel mai rau caz) sau la modele nocive şi nepotrivite pentru un tânăr: puştii americani cu pistoale, promovarea şmecheraşilor cu “motoare” care mor ca “eroii” pe şoselele ţării (şi ală Băii Mari, tot mai des), etc. Dacă în aceşti doi puşti geniali Baia Mare ar investi un minim, cu siguranţă ei ar alege echipa locală, odată ajunşi la vârsta maturităţii. Văd în meciurile de pregătire ale echipelor renumite pentru şcolile de juniori, gen Ajax, Arsenal, Barcelona tineri de 16-17 ani ce prind primul 11 şi impresionaează pe toată lumea. Nu (toţi) sunt fii de parveniţi sau piloşi. Sunt însă copii talentaţi în care s-au investit bani şi încredere. Tu de ce nu ai încredere în puştii tai, Baia Mare? Că banii ştim unde ţi-s…