Fosta Flotaţie a UP Săsar

Un tablou sinistru plin de „placere carnala” si praf

 

Nu stiu câti dintre locuitorii Baii Mari au pasit vreodata in incinta

Flotatiei Centrale si aici ma refer in special la perioada de dupa

oprirea activitatilor specifice. Inca de la poarta te ia cu fiori… Gratiile

ruginite, poarta de fier blocata si zecile de ferestre sparte, rugina si

mizeria, bucatile de fier vechi pregatite “de plecare” sunt numai cateva

din „ingredientele” cu care te intâmpina fostul colos al REMIN Baia

Mare.

 

La poarta nu e nimeni. Poate nici nu trebuie. Trebuie sa intre cine,

când si unde vrea. Cladirile sunt sinistre. Alfred Hitchcock, celebrul

regizor de filme horror, care, de l-am invita intr-o vizita ar fi cu

siguranta incântat de decorul pe care cladirea cu imprejurimile il ofera.

Doar actorii lipsesc… cu desavârsire. In aschimb, picaturile de culoare

rosiatica, apa cu rugina, te bat pe umar de indata ce pasesti pe

teritoriul lor. Te atentioneaza parca despre ceea ce urmeaza sa vezi.

Nu mi-e frica. Am mai fost in cladirile abandonate ale REMIN

Maramures. Cele de la Baiut, Nistru sau Baia Borsa sunt la fel de

sinistre. Intru. Ma intâmpina un miros greu, intepator amestecat cu

praf extrem de fin. Cea mai mica adiere de vânt sau cel mai slab

curent de aer creeaza mici vârtejuri rosii. Noroiul gri, de pe fosta

podea a Flotatiei, seamana mai mult cu o pasta ciudata ce se lipeste

de incaltamitea ta.

 

„Ce faci copile? Sapi dupa bile?”

 

Ies din uriasa sala de preparare, dar nu pe usa, ci printr-o gaura din

perete. Aici, pe un stativ mare de beton, o punga de nailon plina cu

bile rugite, pare abandonata ori uitata acolo de zeci de ani. Lânga ea,

in noroi vad o lopata improvizata dintr-un par, o bucata de tabla si

multa sârma. Zaresc apoi o alta punga, transparenta de data asta. Are

in ea o „feliata”, ceapa si ceva invelit in folie de aluminiu. Nu inteleg.

Nu trec nici zece secunde si aud un sunet infundat. O izbitura. Ma

indrept spre locul de unde a venit sunetul. E un biet „bastinas” ce

sapa in pamânt. „Caut bile de fier. Sunt mici si grele. Daca adun cam

40-50 pe zi sunt multumit. Lucrez si cu acte, nu numai aici. Dar mi-

am luat concediu si mai fac un ban in plus. Portarul asta insa ne

jegmaneste. Ne ia bani de parca am sapa dupa aur” imi marturiseste

tânarul „cautator de bile”. Mai ies odata dintre cladiri, in curtea

principala a Flotatiei. Nici urma de paznic. Nimeni cu care sa schimbi

o vorba, o privire, un gest…

 

Meseria-i bratara… ruginta

 

Aflu apoi ca desi se pricepe bine si este apreciat la locul munca este

nevoit sa recurga cam des la acest mod de a-si rotunji veniturile. Imi

spune ca ii iese cam de 700 de lei in doua saptamâni, având in

vedere ca pretului unui kilogram de fier vechi este de 60 de bani.

Pantofii, pantalonii si camasa sunt pline de noroi. Nici basca albastra

de blugi nu este mai curata. Asta insa nu conteaza. La 14 milioane pe

luna… nu e mare lucru. Isi innoieste „garderoba de lucru” dintr-un

second-hand cu doar câteva zeci lei. „Investitia” merita. Privind spre

poarta dinspre strada Victoriei observ cum o caruta cu „bastibnasi” da

târcoale institutiei abandonate. Nu ar fi de mirare sa vina si ei la

„cules de bile”. Din cealalta parte, de pe Independentei, cladirile fata

mutilata Flotatiei Centarle e mascata de cei câtiva copaci de pe

trotuar. Panoul pe care scrie cu litere de-o schioapa „FOR SALE” nu

intereseaza pe mai nimeni. „Cine sa cumpere bomba asta? Poate daca

vine unu sa o demoleze si sa faca un supermarket…” zice un barbat.

Pe sub poarta, aflu de la un trecator suspect de bine informat, mai

intra iubaretii don’soarelor de pe varianta. Locul e ideal pentru un

„cuibusor de nebunii” al celor ce cauta placerile ieftine de pe

Independentei. Acum, acolo unde era cândva inima muncitoreasca a

judetului Maramures acum se petrec orgii sexuale si se sapa dupa fier,

vechi iar rugina si paragina rod incet dar sigur infrastructura…

 

Justiţia LOR… legea nimănui!

Miercuri, 13 august 2008, deputaţii au respins solicitările D.N.A de avizare a începerii urmăririi penale în cazurile lui Adrian Năstase şi Miron Mitrea . În cazul lui Bombo s-au înregistrat 120 de voturi “pentru”, 150 de voturi “împotrivă”, iar şase voturi au fost declarate nule. În ceea ce-l priveşte pe Mitrea au fost 160 de voturi “pentru”, 108 voturi “împotrivă”, iar un vot a fost declarat nul. Pentru ca aceste cereri să fie aprobate, era necesar ca 218 deputaţi să se pronunţe în favoarea urmăririi penale.

 

Nici nu mai ştii cum să numeşti votul: “corb la corb nu-şi scoate ochii” sau “câinii nu se muşcă între ei” ori poate “muscoii de pe rahat nu se sperie când mai apare unul pe… zonă”? Votul de miercuri al deputaţilor A UCIS, la propriu, JUSTIŢIA din România. De fiecare dată când Băsescu folosea expresia “cei 322″ îl acuzam că îşi face campanie sau ziceam că se foloseşte de expresie pentru a denigra (în mod voit) Parlamentul. Nu am crezut nicodată că ăştia ar fi curaţi! Nici vorbă. Dar nici chiar aşa de MURDARI, nu-i credeam. Au mânile mânjite cu nesimţire, cu tupeu şi ignoranţă. Să-i vezi cum se îndreaptă rânjind către urnă, cu BILELE STÂNSE în mâini (cu alea de vot… nu cu alea dintre picioarele lor transpirate şi slinoase). Tabloul hidos mai este completat şi de rezulatul votului, prezentat cu acelaşi rânjet idiot de către secretarul Camerei Deputaţilor Ioan Munteanu  (evident PSD). S-au respins cererile DNA. Mitrea ne abureşte că (mai) are onoare, Năstase îi râde în spate.

 

Votul de miercuri mi-a mai confirmat încă o dată (deşi sunt scărbit şi nu mai era cazul) că în România CETĂŢENII NU SUNT EGALI în faţa legii. Dacă o şleată de parveniţi au decis că unul dintre ei poate să evite cercetarea penală, atunci ar fi just ca în (super-extra mediatizatului) caz VALIZA LUI BECALI să fie convocată o “şedinţă extraordinară” a patronilor de club de fotbal să vedem dacă ei “îl dau” pe Gigi pe mâna procurorilor. Procedeul se poate aplica la orice breaslă: La brutari, la fierari-betonişti, la florărese ori la hoţii de becuri din scările blocurilor. Nu contează atât de mult numele, partidul ori “bugetul”. Votul era acelaşi.

 

P.S: N-am nimic cu Năstase, dar nici el cu ROMÂNIA!

Baia Mare, ce-ai cu tinerii talentaţi?

Zvonul că o echipă de fotbal de peste ocean “a descoperit” în Baia Mare doi puşti super talentaţi mi-a dat de gândit. Unul din aceşti doi copii, vine dintr-o familie decentă cu venituri modeste iar celălalt dintr-una extrem de săracă. Ãsta micu’, avea zile când mânca o pungă de chipsuri, înainte de antrenament ca să aibă putere. Atat. Fotbalul e viaţa lui. Nu are mamă, iar tatăl e mai mult plecat. Clubul american le va plăti de acum toate cheltuielile, iar odată cu împlinirea vârstei legale va fi tranferat la clubul de peste ocean. Am aflat apoi “GREUTÃŢILE” pe care România le aruncă în spatele unui astfel de copil: un sistem ticăloşit (şi nu mi-e teamă să o afirm) de promovare a puştilor talentaţi, criteriul principal fiind “bugetului lu’ tata”. Au de muncit în condiţiile în care dotările sunt defectuoase, internatele puţine şi proaste, cluburile fără finanţare de la stat, etc. Dacă însă tânărul are talent şi “prinde ” o echipă mare… STATUL ia… fără să fi dat fel de fel de impozite şi taxe! Cu nesimţire, culege de unde nu a semănat. Atunci, mă mai întreb: Ce mai staţi pe-aici copii? Plecaţi unde valoarea vă este preţuită. Lăsaţi aici, la echipele locale, fitzoşii, tatuaţii, şmecheraşii, copiii de bani gata (a lu tăticu politician, bişniţar ori directoraş).

Viaţa unui astfel tânăr talentat seamănă enorm de mult cu un meci de fotbal. Probabil cel mai important lucru, care le conturează viaţa încă din cele fragede zile este “echipa”: anturajul, familia, şcoala. Am multe exemple cu care să vă demonstrez, însă sunt sigur că fiecare le are pe ale sale. Băiatul unui fost demnitar maramureşean şi băiatul unui ţăran anonim din Firiza au avut trasee de viaţă realtiv asemănătoare, până unul dintre ei a schimbat “echipa”. Tata a ajuns parlamentar, apoi ministru… Băiatul (deştept ce-i drept) a ajus să stidieze la cele mai prestigioase şcoli şi apoi universităţi din Europa şi SUA. Burse peste burse în cele mai căutate centre universitare… etc. Acum este consilierul unui ministru prin nu ştiu ce ţară africana. Fiul ţăranului (şi ăsta deştept) din Firiza… a rămas ţăran ca tat-so! Asta e dieferenţa dintre “echipe”, care duce inevitabil la diferenţa între “jucători”. Apoi pentru un tânăr între 13-17 ani care îşi conturează personalitatea şi caracterul în acea perioadă este extrem de important şi aportul unui “antrenor”. Un mentor. Acesta va influenţa decisiv modul de gândire şi de abordare a vieţii. Dacă în acestă perioadă tânărul este scăpat din frâie, este în proporţie de 75% pierdut. În procesul de formare al oricărui tânăr o foarte mare influenţă o are educaţia. La noi, din păcate, educaţia este semi-falimentară.

Deşi evoluţia unui tânăr ar trebui să pornească de la educaţia primită în familie ea adesea porneşte de la televizor. De la aşa zisele seriale gen “Monica şi Irinel”, “ELODIA”, etc. care distrug tot ce înseamnă bune moravuri, maniere ori bun-simţ şi care sfidează educaţia la manele, la bautura excesivă sau droguri (in cel mai rau caz) sau la modele nocive şi nepotrivite pentru un tânăr: puştii americani cu pistoale, promovarea şmecheraşilor cu “motoare” care mor ca “eroii” pe şoselele ţării (şi ală Băii Mari, tot mai des), etc. Dacă în aceşti doi puşti geniali Baia Mare ar investi un minim, cu siguranţă ei ar alege echipa locală, odată ajunşi la vârsta maturităţii. Văd în meciurile de pregătire ale echipelor renumite pentru şcolile de juniori, gen Ajax, Arsenal, Barcelona tineri de 16-17 ani ce prind primul 11 şi impresionaează pe toată lumea. Nu (toţi) sunt fii de parveniţi sau piloşi. Sunt însă copii talentaţi în care s-au investit bani şi încredere. Tu de ce nu ai încredere în puştii tai, Baia Mare? Că banii ştim unde ţi-s…